Intra in cont      Nou

Conecteaza-te la contul tau:

  Intra rapid cu Facebook   Intra rapid cu Google   Intra rapid cu Hotmail
SAU
Tutoriale IT Telefoane Mobile VLC Media Player pentru Android

VLC Media Player pentru Android

Acest tutorial are rolul de a ilustra fiecare pas pe care trebuie sa-l parcurgem pentru a utiliza media player-ul gratuit VLC cu ajutorul tabletei sau telefonului personal cu sistem de operare Android. Aplicatia gratuita VLC este recomandata tuturor utilizatorilor de terminale Android ce doresc sa ruleze fisierele audio si video prin intermediul unei singure aplicatii mai performante decat solutiile standard Android, cu multa usurinta si rapiditate. Pentru realizarea acestui articol vom folosi un telefon mobil bazat pe sistemul de operare Android 4.0 Ice Cream Sandwich si ultima versiune a aplicatiei VLC Media Player, ce poate fi descarcata si instalata prin intermediul platformei Google Play, urmand acest link: VLC Media Player pentru Android via Google Play.

VLC Media Player este unul dintre cele mai uzuale playere media, datorita faptului ca este gratuit si poate reda o gama foarte larga de formate video/audio fara sa necesite instalarea unor codecuri separate. Cu o interfata simplista, dar intuitiva, VLC continua sa stranga din ce in ce mai multi utilizatori. Recent, player-ul gratuit VLC a fost lansat si pe platforma Android, aducand simplitate si usurinta in redarea fisierelor media direct de pe terminalul tau Android. De asemenea, VLC Media Player beneficiaza de suport pentru accelerare hardware in vederea compatibilitatii cu redarea materialelor HD, ofera posibilitatea de a accesa si vizualiza stream-uri online atat video cat si audio, si nu in ultimul rand are implementata functia de cautare (search) prin intermediul careia poti gasi rapid si eficient fisierul dorit pe care doresti sa-l rulezi.

Concret, acest tutorial ne arata simplii pasi ai uitilizarii aplicatiei gratuite VLC Media Player, dedicata sistemelor de operare Android, in vederea rularii fisierelor audio si/sau video. Nu este necesar decat sa citesti cu atentie urmatorii pasi:

Pasul 1. Acceseaza aplicatia gratuita VLC, descarcata si instalata in terminalul tau Android prin intermediul platformei Google Play. In prima instanta aplicatia VLC iti va aduce la cunostinta faptul ca versiunea curenta este in stadiu beta si ca anumite probleme de stabilitate pot aparea. Apasa butonul OK pentru a continua:

VLC Media Player pentru Android

Pasul 2. Aceasta este interfata principala a player-ului gratuit VLC pentru Android. Asa cum se poate observa, aceasta este foarte intuitiva si usor de accesat. In partea stanga se regasesc butoanele catre listele cu fisiere video, audio, alaturi de functia de navigare prin directoare si istoric, iar in partea dreapta-sus a ecranului telefonului sau tabletei tale cu sistem de operare Android sunt implementate functiile de cautare (search) a fisierelor dorite si de accesare si redare a stream-urilor online audio sau video:

VLC Media Player pentru Android

Pasul 3. Prin apasarea butonului Menu al telefonului sau tabletei tale cu sistem de operare Android (amplasarea acestuia difera de la telefon la telefon; in marea majoritate a cazurilor acesta se regaseste langa celelalte butoane standard ale telefoanelor bazate pe platforma Android: Home si Back) vei accesa meniul principal al player-ului gratuit VLC ce contine functiile de sortare a fisierelor, reimprospatare a listelor, informare cu privire la versiunea player-ului, precum si meniul cu preferinte si setari generale ale aplicatiei. Pentru a continua catre redarea materialelor video, efectueaza un simplu tap in partea dreapta a ecranului telefonului sau tabletei tale pentru a naviga catre lista cu fisiere video depistate automat de catre VLC:

VLC Media Player pentru Android

Pasul 4. Aici se regasesc fisierele video pe care player-ul gratuit VLC le-a gasit stocate in telefonul sau tableta ta cu sistem de operare Android. Apasa sageata din coltul dreapta-jos al unui fisier video in vederea accesarii meniului propriu al acestuia. Aici se regasesc uzualele functii de redare, redare de la inceput, stergere a fisierului si lista cu informatii. Actioneaza butonul Play pentru a porni redarea fisierului video prin intermediul player-ului media gratuit VLC:

Nota: Pasii catre redarea fisierelor audio sunt aceeasi. Aceste tipuri de fisiere se regasesc in lista Audio, aflata in cadrul interfetei principale VLC.

VLC Media Player pentru Android

Pasul 5. In acest moment, player-ul gratuit VLC pentru Android va porni redarea fisierului video/audio dorit. In partea inferioara a ecranului telefonului sau tabletei tale cu sistem de operare Android se regasesc functiile de control ale procesului de redare. Pe langa clasicile butoane de start/stop, derulare inainte/inapoi, VLC iti mai pune la dispozitie si functiile de blocare display pentru a nu-l apasa accidental, schimbare format (best fit, fill, center, 4:3, 16:9 etc.), precum si functia de modificare a vitezei de redare. Totodata, aplicatia VLC utilizeaza senzorul de auto-rotatie a ecranului, astfel fiind foarte usor sa treci de la modul portrait la landscape si viceversa, in functie de manipularea terminalului: 

VLC Media Player pentru Android

Aceasta a fost prezentarea de baza a uitilizarii aplicatiei gratuite VLC Media Player, dedicata sistemelor de operare Android, in vederea rularii fisierelor audio si/sau video direct de pe telefonul sau tableta ta. Acum poti reda cu usurinta si rapiditate toate fisierele audio si video, chiar HD, prin intermediul player-ului media VLC pentru Android.

Nota: Acest tutorial a fost creat cu ajutorul Android 4.0 Ice Cream Sandwich si VLC Media Player v0.0.8. In cazul in care folosesti un alt sistem de operare si/sau alta versiune a aplicatiei VLC Media Player, anumiti pasi pot sa difere intr-o oarecare masura. Cu toate acestea, pasii raman valabili in orice circumstanta.

La acest articol nu se (mai) comenteaza.

Tutoriale noi si populare: